Happy eTwinning Day!

   Ziua de 9 mai, ZIUA eTWINNING, a fost o zi plină de veselie, energie, entuziasm și culoare!

  Eram cu toții emoționați de ceea ce urma să se întâmple. Am luat prăjiturile,stegulețele și bannerele,  pe care le-am pregătit cu o zi înainte,iar apoi am pornit spre terenul de sport ,unde urma să ne întâlnim cu ceilalți eTwinneri. 


 Râdeam, glumeam, povesteam despre cât de magic a fost momentul în care am ascultat pentru prima dată cântecul despre Elemer, despre câte repetiții am făcut până am pus în scenă piesa de teatru și cât de frumos ne-a ieșit.

  Am defilat împreună cu celelalte clase, am fredonat melodia. Ne-am simțit unici, diferiți, speciali, uniți, fiind parte dintr-un întreg și anume, marea familie eTwinning. Am dansat cu mare bucurie în cinstea celor 20 de ani de eTwinning, care ne-au dechis calea către activități inedite, de colaborare, de oportunități.


Comments

Popular posts from this blog

eTwinning and Save the Children _Great!